Ia copilul neamule, hai ca’l dau ieftin…

Care eu imi iubesc copilul meu care e Mariuca mea desteapta. Care era cea mai frumoasa si m’am dus o data de ziua ei si i’am luat numa croasante dichisite si Prigat. Care mi’ai luat copilul meu pe care l’am lasat in centrul de plasament pentru un an ca aveam cu concubinul meu probleme financiare. Acum mai am un copil, are 3 ani. Pe Mariuca o vreau acum, dupa 4 ani… O vreau inapoi…

Cam asa a decurs discutia dintre o cioara de nush unde dracu s’o ia si fata asta, Luminita Anghel. Povestea ar fi ca o nespalata si’a lasat copilul in centru de plasament pentru un an. Intre timp Luminita Anghel a luat’o de acolo, a spalat’o, a dat’o sa invete carte si i’a oferit care cum ar veni toate conditiile sa creasca frumos.

Mno, dupa 4 ani si cel mai probabil dupa constientizarea faptului ca poate scoate niste bani pe urma unui copil, mama naturala urla ca’l vrea inapoi. Dupa 4 ani. Pai???

Bine, nu contest, e foarte normal ca un copil sa stea cu parintii lui, corect. Hai totusi sa punem cumva logica inaintea ratiunii. Copilul asta acum are absolut tot ce vrea, educatie, un loc decent in care sa traiasca, haine si tot ce are nevoie. Le are unde sta acum. Tot ce’i poate oferi mama naturala e o cosmelie de nici tencuiala pe pereti nu are, pe post de tata ar exista un alt cioroi cel mai probabil alcoolic, ignorant si sa’l futa dracu, urat de cade vrabia din pom daca’l vede plus un wc in fundu’ curtii pe care trebuie sa’l imparta cu ceilalti vecini…

Sa ma ierte Dumnezeu daca vorbesc cu pacat, daca isi iubea copilul nu’l lua de unde e acum. Sa’l ia de ce? Il nenoroceste. Cucu educatie, nimic nu’i poate oferi cu tot “bishnisu” pe care’l face ea. Sau poate isi gaseste concubinu de lucru c’acu nu are, ca e zidar… Futu’va muma’n cur de ciori penale. De ce nu ziceti clar ca vreti bani? Copilul ala nu e adoptat, este in plasament la fata asta. Cum v’oti permite sa’l nenorociti? L’ai lasat in centru pentru un an si’ai venit sa’l iei dupa 4 ani, n’ai venit sa’l vizitezi, nu, nimic, brusc il vrei? De ce? Sa faci ce cu el? Sa nu mai aiba parte de’o educatie decenta? Ce sa invete de la niste ciori ordinare? Sa cerseasca?

Jegosi.

Nu’mi place Luminita Anghel, nu am rezonat cu ce canta ea, pur si simplu. Nu stiu ce calitate umana are insa, bai tata, a luat un copil din orfelinat si incearca sa’i asigure un viitor. Deci, despre ce vorbim? Repet, copilul e normal sa stea cu parintii lui, asa e normal si uman. Care e insa in cazul asta parintele?

Internautul Modern

Internautul modern scrie despre orice. Scrie cand e beat, cand e suparat, cand o anumita frustrare il impinge sa’si puna gandurile pe hartia asta mare numita online sau cand e… Beat? Internautul modern mananca mult cacat cand e treaz, cand e beat sansele sa’si manifeste angoasele cresc exponential in functie de gradul de popularitate pe care in timp l’a atins.

Internautul modern? Apai stiti cum e…Internautul modern e un om modern pana la urma. Mai da’l in pizda ma’sii de om. Oameni suntem toti, totusi, de ce dracu ar trebui numita o cioara din Ferentari onliner? Doar pentru ca intra de pe aifon pe Fecalbook asta? Doar pentru ca anul in care scriu asta e 2013?

What the fuck???

Internautul modern mananca mai nou cacat englezesc, mult.  Ala ROMANESC nu’i mai place… Romaneste ar suna cam asa : Ai sa’mi bag pula… Asta nu e de rezonanta, s’aude urat fraticule..

Asta modern nici macar PULA nu mai are, are cratima, virgula sau cate o poza pusa in profilul de Facebook din care noi, pulimea adica ar trebui sa intelegem niste aspecte foarte relevante. Cum care aspecte? Aspectele alea in care un papagal de doi bani eructeaza teorii si mai stiu eu ce alte cacaturi la care alti 12 limbisti sa le dea valoare de adevar.

Internautul modern??? E istet. Uneori blogger, ca orice om modern care se respecta… El este un bun orator, el stie sa vorbeasca frumos. Partenerul stie ca o discutie cu el e super tare, cool, in trend… Ca e la moda.

Cand omul devenit internaut modern a invatat sa vorbeasca a uitat sa mai asculte. Sunt totusi curios de un aspect. Cand toti cei capabili sa asculte n’or mai fi ce facem?

In numele “Tatalui”

 

Giuliano Stroe, micul Hercule, fenomenul… Sunt multe nume cu care intr’o forma sau alta il puteti gasi daca n’aveti treaba, daca va plictisiti ingrozitor sau daca vreti sa vedeti rezultatul “muncii” unui parinte iresponsabil. E bine sa’ti incurajezi copilul sa aiba un hobby, sa faca sport, sa’si educe intr’un fel mintea si corpul. Pana si unu ca mine “fara copii” isi da seama asta, e normal sa’i vrei binele copilului… Cine nu l’ar vrea??

Parintilor acestui copil le’as sugera totusi ceva. Sa se uite in ochii lui cand incarcat de lanturi face exercitii mult peste ce’ar trebui sa faca un copil de varsta lui. Daca in acei ochi vor vedea bucuria aia, luminita aia frumoasa atunci da, da’i bataie draga tatic, chinuie’l si mai mult. Eu nu am vazut asa ceva. Mai mult? Am vazut teama ca daca nu reuseste are de tras te miri ce pedeapsa, in acei ochi era teama fizica de esec, nu la nivel mental. Acel copil stia doar ca  el are aia de facut… Pentru asta l’as incadra pe tat’su in categoria parintilor care cresc si dezvolta ceva care nu o sa mai aiba legatura cu notiunea de om. Adica pe bune, cam pe unde il vezi mai taticule pe ala mic in 10 ani? El nu creste frumos. Nu stiu daca stii, un corp frumos nu vine automat cu o minte sanatoasa… Probabil tu ai grave manifestari care’ar trebui studiate de v’un psihiatru, copilul insa ce vina are? De ce sa transferi si copchilului frustrarile si angoasele tale? Doar pentru ca tu nu ai putut? Lasa’l sa’si traiasca viata, nu’i transfera de la varsta asta tot ce’ai ratat tu pana acum.

Mereu am crezut ca iti asumi niste responsabilitati cand esti parinte, ca fiecare isi creste si’si educa odrasla cum crede de cuviinta. Intamplator sau nu, mai sunt si exceptii…

Acel moment cand…

Momentul ala in care vrei sa spui rapid foarte multe, cand gura ti’o ia inaintea gandurilor si totul se invalmaseste prin devla ta. Vrei sa spui multe si totul se intampla cu o maaare presiune, de parca ai vrea sa termini fraza insa nu stii daca reusesti datorita pantecaraei care’ti guverneaza absolut toate simturile, stiti si voi cum e… Cand mai ai fix 2 secunde si te caci pe tine iar pentru terminarea ideii mai ai nevoie de triplul timpului. Ramai blocat si te gandesti daca sa termini textul dupa ce revii de la wc sau sa risti sa’l termini acum si sa mergi dupa aia… E naspa, ramai suspendat in ganduri si nu stii ce sa faci mai intai. Fireste, pierzi secunde pretioase gandindu’te la asta pentru ca intr’un final sa zici ok, il termin intai. Normal ca’n urmatoarea secunda rupi usa la toaleta. Viata asta…

Iertati introducerea, era un fel de teaser asa. Ideea mea de articol era despre lucrurile care raman nespuse, despre povesti neterminate, despre… Era insa prea scurt textul pentru un articol asa c’am inventat introducerea aia care oricum e on topic. Ziceam despre lucrurile astea nespuse dintre oameni. Sunt singurele care’ti lasa libertatea de’a preta raspunsul propriei tale capacitati de’ati face regii. O intrebare ramasa suspendata nu o sa aiba probabil raspunsul obiectiv, real. O sa fie pur si simplu cel care ne convine in functie de context. Nu stiu daca’s foarte clar, cred totusi ca sunt.

Victimizezi? Suferi de mania persecutiei sau pur si simplu esti prapastios? Te’ai ars. Niciodata o intrebare fara raspuns nu va reusi sa genereze in tine decat frustrare, nervi si alte minuni.

Realitatea? E simplu. Uneori unele intrebari nu’si au rostul. Pur si simplu uneori nu vrem sa vorbim, n’avem chef de explicatii sau pur si simplu ni se pare ca spatiul intim e invadat si reactionam. Pana la urma daca iti asumi riscul de’a pune o intrebare nepotrivita pentru momentul ala, asuma’ti si’un eventual refuz de’a primi un raspuns sau mult mai rau, de’a primi unu care nu’ti place.

Sa mai lasam lucrurile si’n legea lor.

Someday, one day…today

Viata te pune in situatii dintre cele mai diferite.

Lectiile care trebuie invatate sunt de multe ori dureroase, iar parcurgerea lor te poate duce la limita disperarii.

Situatiile delicate cu care ajungi sa te confrunti iti pot rasturna convingerile si principiile dupa care te-ai ghidat o viata intreaga.

Lucrurile pe care, dintr-un motiv sau altul,  alegi sa le accepti sau sa le faci te uimesc,  isi lasa amprenta asupra ta si, inevitabil, in cele din urma, iti starnesc o serie de intrebari.

Continuarea aici : (………..)

Merita citit.

Sexuieli Matinale

Ma, de multe ori imi vine sa scriu ceva in care sa folosesc ( cum fac multi altii de altfel ) cuvinte d’astea grele, d’astea gen Patapievici sau Vadim Tudor. Imi dau totusi rapid seama c’as fi ridicol, bine, as putea explica cum ca asa e normal, cum ca e logic ca cineva care stapaneste macar relativ arta asta a oratoriei sa foloseasca si cuvinte care sa’l izoleze de turma. Ma gandesc apoi ca astia cu un vocabular “elevat” sunt oricum mult prea ocupati sa emita teorii si idei ca sa mai citeasca un text genial cum ar fi cel scris de mine. Urmarea? Astia care vor sa citeasca ceva pur si simplu se plictisesc. Nu mai e amuzamentul ala fain, zambetul pe care omul il scapa cand citeste o fraza faina. Sa ma ierte Dumnezeu, poate sunt eu mai simplist in gandire insa prefer sa rad cu gura pana’n timpane cand vad scris “gaura curului” decat sa ma intreb ce rahat inseamna orificiu anal. Pai vreau sa ma amuz nu sa ma intreb daca orificiul ala se numeste anal pentru ca se orificeste o singura data pe an… Pana mea, parca cur suna mai bine, mai pe intelesul pulimii asa. Bun, dau drumu la texte scrise de altii la betie sau te miri in ce alte circumstante, le mai pun si pe poze si concluzionez cu alti tristi ca situatia expusa mi se potriveste cel mai bine… Pai vezi ca esti prost ( Morometii) ? Normal ca ti’e pretabila tie. Crezi ca doar tu esti inconjurat de boi? Inselat de femeie sau batut de militie? Normal ca nu, s’atunci? Cu ce esti tu mai original? Copiezi texte si lasi sa se vada cat de istet esti tu, le directionezi clar sa fie citite de cineva anume da te superi daca cineva’ul ala te’a lasat sau inselat de prost ce esti, prostule. Macar inventeaza ceva original,te dai istet insa lasi v’un frumusel sau pitipoanca mai populara dupa feisbuc sa gandeasca in locul tau. Pai? Ce facem? Ne pierdem asa in meandrele trecutului chiar daca asta presupune trecutul unor indivizi cu care nu avem nicio treaba?

Da’te… Cum am dat’o pe asta. Asa cevaaaaaa…

No Name…

Ajungi uneori sa’ti asumi si ce nu faci, uneori chiar nu mai conteaza. Pana la urma ce e relevant? Ce’i facut e bun facut, timpul nu’l poti da inapoi, nu poti pur si simplu. Si daca’l dai ce garantii ai ca nu repeti tampeniile facute? Si daca le faci chiar mai rau? Viata e ciudata, oamenii sunt ciudati… Sau poate viata e dreapta dar sunt oamenii ciudati. Condusi de sentimente, de orgolii, de principii sau te miri ce alte cocalarisme mai inventeaza astia de fac poze cu text pe ele, ajungi de’ti duci existenta liniar. In realitate suntem cam ipocriti asa, nu? Nu rationam noi raportat sistemului nostru de valori? Nu judecam noi doar pentru ca cineva ne dezamageste si ne inseala asteptarile? Doar pentru ca nu a iesit cum am vrut noi?  Bine, e mai simplu asa, e adevarat, totusi… Cand e de picat in penibil constatam ca nu mai suntem niste buni inotatori. Bine, suntem niste atleti cand alergam urland aproape pe strada  ca noi suntem niste sfinti, totusi, chiar suntem? Mno, gata. Ma mananca dejtele sa scriu despre prietenie. Rimeaza totusi prea mult cu ipocrizie si mi’e sa nu fac vreo confuzie. Prietenii stiu de ce.

Barbati

Sunt barbati frumosi, barbati destepti, barbati cu carisma. Sunt barbati care le au pe toate sau nu au nimic, sunt barbati urati, barbati normali sau ciudati. Barbati cu sarm, virgini, idioti sau cretini… Sunt barbati in care femeia vede “that man”. Barbati pe care gagica nu l’ar trimite sa’i cumpere un pachet de tigari sau barbati pentru care cei de langa ei si’ar dona apendicele pentru ca ei stiu ca barbatul ala merita sa renunti la o bucata de prelungire a intestinului pentru ei. Mai sunt barbati mincinosi, barbati pentru care unii si’ar baga mana in foc ca’s mincinosi sau barbati care si’ar pierde mana in astfel de circumstante. Sunt multe feluri de barbati… Sunt masculi, sunt masculii femeie sau aia de se cred masculi feroce dar o au prea mica pentru a se impune si altfel decat o fac adevaratii barbati.

Concluzie: La toti ne place Metalica. Parem mai duri daca o ascultam )

Care’i Logica?

Ca’s multi onanisti pe lumea asta se stie. Unii sunt totusi atat de grav avariati de’ti vine sa te caci si’n liftu cu care urca nu doar in mecla lor. Ca om normal ce ma gasesc a fi recunosc, imi place sa admir o duduie, daca e frumoasa cred ca e chiar normal sa fac asta. Ce nu mi se pare normal e sa balesc instantaneu la poza, sa balesc cu vorbe, sa cer mai mult. Imi arati curu intr’o poza? Auoleu muica, ce cur fain. Da sa vad si ugerele, da faaaaaaa sa vad si ugerele… Auoleu mama mea cat de beton sunt. Nu’mi dai si numarul de telefon???

Bine ma, bine. Sa’ti dea numarul de telefon? Sa faci cu el ce? Pai in conditii normale o extraterestra din asta nu te’ar trimite macar sa’i cumperi tigari, ce sa faci cu numarul ei de telefon? Pe bune.

Deci?

Zgomote…

Tic tac, tic tac… Living  da vida loca… Era si’o melodie cu asa ceva, cred, nu stiu sigur. In fine, ziceam de zgomote. Zgomotele sunt de multe feluri, sunt din alea de fond, din alea percutante, sunt zgomote enervante sau zgomote mai subtile asa, din alea pe care nu le bagi prea tare in seama. Mai sunt zgomotele alea care te irita indiferent de cat de pregnante sau linistite sunt, alea care te sacaie, care te scot din sarite, pur si simplu. Sunt multe.

Mai e o categorie, zgomotele care nu se aud, cele pe care nu le auzi insa le simti prezenta. Zgomotele care apar cand te pui la culcare, cele care’ti lovesc timpanul, care ti se lovesc de pleoape dinspre interior spre exterior. Acel gen de zgomot facut de vocea ta, cel care’ti reproseaza, cel generator de pareri de rau, de regrete. Acel zgomot fata de care nu poti sa te ascunzi pentru ca el stie exact ce’i in capul tau, acel zgomot care e ca un Dumnezeu, care hotaraste daca poti trece mai departe peste ceva sau ramai vesnic intr’o ciudatenie din asta ca o bucla, genul ala cu care poti vorbi obiectiv cu tine fara ca eventualele acuzatii sa’ti faca rau. Acel zgomot pe care nu’l privesti si nu te priveste in ochi, cel care te vede din spatele privirii tale. Acel zgomot care iti spune o singura data unde gresesti, care  te invata sa uiti, care te ajuta sa ierti, sa te ierti, sa mergi mai departe…