Archive for February, 2014

February 27, 2014

Marius Popa. O idee buna, ne’am cam saturat sa fim reprezentati de… artisti care canta pana’i dor picioarele.

Snapshot_2014-02-27_120807Apel către toți compozitorii respinși anul acesta la Eurovision!

Am 10 ani de cânt tac. Ajunge!

Anul acesta se împlinesc 10 ani de tăcere. Se împlinesc 10 ani de când am abandonat scenele de concert în aer liber, proiectele de mainstream precum Spin, promovarea pe radio-tv… și 10 ani de când compun în umbră și aștept să se schimbe ceva… Sunt 10 ani de când spiritul meu se zvârcolește ca o picătură de apă pe o plită încinsă, până la epuizare totală. Am 10 ani de evoluție peronală, efort și așteptare în tăcere…

Am 10 ani de când mă uit cu durere la ceea ce se întâmplă… Am 10 ani de când simt că țara asta are oameni cu un potențial imens dar care… stau în tăcere. Am 10 ani de când stau în umbră “politically correct” și asist la veșnica “învârtire în jurul cozii” pentru că TOȚI AU DREPTATE! 10 ani de stagnare, ca să înțeleg…

Și am înțeles, într-un final. Am înțeles că lipsește vocea oamenilor coerenți, a oamenilor de acțiune, a oamenilor cu soluții iar eu… AM TĂCUT DESTUL!

Îi invit pe toți cei care au avut piese respinse la Eurovision să mă contacteze și să facem front comun! Vreau să avem o poziție legală în primul rând față de modul nepotrivit în care s-a făcut jurizarea pieselor – LIPSA DE TRANSPARENȚĂ A TVR.

1. Cine a făcut parte din juriu?
2. Care au fost piesele participante?
3. Ce procent din piesă a fost ascultat de juriu?
3. Ce note au obținut TOATE cântecele participante (notele date de fiecare jurat)?

Vreau să reglementăm odată pentru totdeauna felul în care sunt alese melodiile care participă la acest concurs și să punem punct ambiguităților, măcar când vine vorba despre o instituție DE STAT! Dacă nu suntem în stare, ne merităm soarta! Eu, personal, consider că merit măcar atât respect ca muzician ce muncește real și nu cerșește mila nimănui…

Avem dreptul să știm DE CE PLĂTIM O TAXĂ DE ÎNSCRIERE și suntem tratați ca niște fantome!

Avem susținerea unei instituții care ne poate sprijini în acest demers dar toate la timpul lor…

Aștept mesaj privat de la toți compozitorii celor 146 de cântece respinse la preselecție! Pe facebook sau pe frontcomun.muzicieni@yahoo.com

February 26, 2014

Cate ceva despre ipocrizie.

Snapshot_2014-02-26_235208“O fetita din Siria care vinde guma de mestecat pe strada pentru a supravietui. Un personaj care a generat o adevarata isterie printre internauti. Toti vor s’o infiezeze insa cred ca nimeni nu stie de ce…
Ma intreb, o vor pentru ca e inuman de frumoasa? Oameni slabi! Daca era o tiganca urata si mustacioasa o mai voiau? Biete animale fara constiinta.”

Am revenit ulterior asupra afirmatiei, nu animale. De fapt e departe de asta. Un animal nu si’ar trimite copchilul sa vanda lame de orbit pe strada. Nici n’ar fi dispus sa adopte un pui pentru ca e teribil de frumos. Daca situatia o impune, o face. Punct. Povestea e ca, dupa ce’au vazut poza acestui frumos copil, mii de internauti s’au oferit s’o adopte… Nobil gest, habar n’aveau cine e, de unde e, dar o voiau. Toti o voiau. De ce? Da’ chiar asa, de ce? Ah, brusc ne’am sensibilizat? Nu’i nimic, pe fetita din fotografie nu o puteti avea. Puteti avea altii, doamnelor si domnilor!

Aveti idee cam cati copii abandonati sunt numai in Bucuresti? In Romania? Nu, nu cred ca stiti. Ati incercat sa aflati cati sunt imediat dupa ce’ati vazut poza? Ca toti erati gata sa adoptati un copil. Banuiesc ca nu’l vreti neaparat pe asta incredibil de frumos, poate fi si unu mai uratel, nu? Poate unul bolnav, unul care nu zambeste atat de frumos. Ce ziceti? Va bagati? Daca ati fi fost niste parinti minunati pentru aceasta fetita, de ce n’ati fi si pentru alt copil?

Critic? Poate. Am o prietena care’si rupe ciubotele carand la spital copii bolnavi, copii care nu sunt ai ei, care de fapt sunt ai nimanui. Pe banii ei, dragilor. Da, ea probabil ar fi indreptatita sa infieze copilul asta. Voi? Voi vreti un pet, o jucarie splendida. Vreti sa fiti invidiati si adorati pentru frumusetea de copil pe care o aveti. Sa bravati cu faptul ca ati fost sufletisti, c’ati dat un camin unui copil.  Realitatea? N’ati da un covrig unui aurolac rebegit de frig.

D’aia doamnelor si domnilor cred ca sunteti niste ipocriti. Se impune sa’mi cer scuze animalelor pentru ca le’am prins intr’un context neinspirat.

Ps. Chiar asa, daca era o cioara mustacioasa o mai voia cineva?

February 19, 2014

Vila Bradu’ Inalt (4 stele)

Mno, am fost la munte in week-end. De fapt n’am fost la munte ca la Bran e mai mult un deal… Am iesit un week-end la aer curat, la Bran. Cum timpul pentru pregatiri a fost scurt, n’am mai gasit cazare pe unde am fi vrut noi, asa ca am ajuns la una din vilele cu pretentii din zona respectiva. Ne si miram ce noroc pe capu’ nostru. Vila “de lux”, cu spa, masaj, teren de bowling sau de fotbal… Trai nene, totul la numa’ 160 de lei camera. Scump da’ na, am zis si noi sarumana si Doamne ajuta ca ne’am descurcat.

Am multumit totusi prea devreme. Socoteala din pozele de prezentare nu era aceeasi cu realitatea, ci era muuuult diferita. Sa va povestesc. La intrarea in complexul ala de vile scria mare (pe fiecare stalp scria) ca nu ai voie sa vii cu alcool de acasa. Naspa, noi aveam vreo 3 litri de viziki, nush cati de vin s’un bax de Heineken. Nu, nu ma laud ca beau Heineken, o sa vedeti mai jos de ce pomenesc brandul. In fine, romani fiind am zis c’om da’o noi la pace cu ei…

Mno, la intrarea ne’au intampinat doua doamne care au transpirat instantaneu cand ne’au vazut. Sau erau asa… nu stiu. Erau oricum amabile si proaspat barbierite (una din ele doar la mustata, e adevarat). Ne’a intampinat si unu’ cu atributii multiple. Se ocupa cu spartul lemnelor, cu stinsul luminii sa mai faca economie, facutul pizzei sau spalatul toaletelor de langa living. In camere… Asa s’asa. Alea mari aveau televizor mic, alea mici televizoare cat juma’ de perete. In unele camere erau frigiderele pentru mini bar, in altele nu erau. Numitorul comun era ca toate erau scoase din priza, in mini bar nika, zero absolut.

Am zis: hai, asta o fi treaba. Nu merg prizele, mai stii? M’am uitat si eu in sus, am incercat sa deslusesc daca pata de pe tavan e urma de inundatie sau vreo forma de arta abstracta si’am coborat in living. Prima seara incepea. Atunci am intalnit si bucatarul. Bucatarul era tot odata si ala care avea cel mai reusit zambet. Tot el se putea lauda si cu dantura careia nu’i lipsea niciun dinte. Prea’i arata cand iti spunea ca aia n’are, p’ailalta n’o are etc. Ziceam c-am observat ca nu e voie cu alcool. Cam nasol. Noi am adus ceva cu noi. Ziceam ca, fiind ziua noastra (a mea si’a unei doamne din grup), putem cinsti si noi prietenii… A, nu! E ok, aveti voie cu tarie sau vin, n’aveti voie cu bere. Cu bere aveti voie daca vreti, da’ afara, in curte… What the fuck? Pai? Pai nu stiu, asa sunt regulile. Cu bere nu e voie inauntru decat daca o luati de la noi. La ei existau doar sticle de 0.33 de Becks sau Ursus. Mai aveau palinca din care nu am baut. Aveam noi vreo 4 litri de la Cluj…

Uooook. Ce mancam? Pai avem mamaliga cu branza, ceafa la gratar sau pastrama la tigaie. Ah, si pui la gratar. Da’ o ciorba nu aveti? Avem, da’ maine. Da’ un peste la gratar? A, d’ala nu avem. Ceva dulce??? Nu avem, da’ daca vreti putem sa va facem niste clatite. Numa’ hotarati’va ca pleaca bucatarul. Era ora 19 si ceva… Ma uitam prostit cum numara berea una din domnitele amintite mai sus (aia barbierita doar la mustata). Cred ca nu’i ieseau sau era mereu alt numar. 4 lei sticla, ca d’aia e de fite locatie. In fine. Zicem, lasa ca n’o fi foc, maine facem focul afara in foisor. Aveau semineu in foisor. Facem focul afara, ne facem gratar si stam acolo la bere si povesti…

Afara alta poveste. Semineul mergea da’ nu scotea fumul pe cos, il scotea in foisor. Foisorul avea doua geamuri mici in spatele semineului. M’am tot intrebat daca nu cumva aia era afumatoarea. Fumul nu, nene. Ambitios maxim, numa’ inauntru la caldura voia. Ne’am lasat pagubasi. Se pune prietenul Microbu’ pe gratar si da’i si freaca si da’i si freaca… Il face luna. Aducem carbunii pe care ni i’am cumparat singuri si da’i bataie. Aveam o pastrama si niste carnaaaaati… mama, mama, abia asteptam! Dupa ce’am facut focul vine si bucatarul (ala responsabil cu zambetul) si ne zice:

– Stiti? Va costa 50 de lei inchirierea gratarului…

– Pai bine, ma, de ce n’ai zis inainte sa’l faca Microbu luna, sa facem focul… Ca ne’ati auzit ca iesim afara la gratar. Unde Satana erati atunci?

– Stiti? scrie si pe site…

– Ma cac in site’u vostru, voi n’aveti capace la wc da’ aveti site si pretentii.

Inutil sa va spun cam in ce hal ne’am inflamat da’ na, am zis sa nu ne stricam seara.

Am mers tot in living sa mancam. In foisor nu se putea sta de fum. Acolo alta surpriza. Trebuia sa platim 5 lei pentru fiecare tacam pe care il foloseam. Pentru ca ne’am facut noi mancarea. Ei ne’au inchiriat gratarul cu 50 de lei, da’ nici carbuni nu ne’au dat. Intelegeti? Ca tre sa plateasca om sa spele vasele – asta a fost justificarea… Nu eram multi, doar 12 insi. Am ocupat 5 camere si 2 apartamente. 5 x 160 de lei si 2 ori 200 de lei. Scrie si in site pretul… Merita zic sa nu ne taxeze la gratar, parerea mea. Ah, am uitat sa va zic ce incuietoare de fite aveau la usi. Cu cartela. Daca lasai un pic usa deschisa fluiera de trezea vila. Cand se inchideau facea un puooooc asurzitor. Ala era ceasul desteptator dimineata. Dus nu prea puteai face ca iesea apa aia pe oriunde numa’ pe gaurile alea nu… Dezastru.

Patronul… O mecla atat de acra nu am putut pomeni. Iti venea sa te pisi de’a dracu’ in cosul lor de gunoi. Practic nu l’am vazut zambind cat s’a foit cu tovarasii lui pe acolo. O fi v’un trend nou: nu zambi la clienti daca ai o vila si lucrezi in turism. Sunt foarte curios, cati din cei care au fost vreodata acolo s’au reintors. Noi sigur nu o mai facem. Cam asta fu’ aventura.

Ps. Am cumparat oua de tara procurate de personalul vilei. Bune. 50 de bani oul. Noua la masa ne dadeau de alea cu stampila pe ele. Intelegeti?

Pss. wi-fi n-aveai nici daca stateai langa modem la receptie (na, c-am facut si-o poezie)

February 12, 2014

Radio Guerrilla. Sunt un moldovean care NU mananca rahat(a se citi cacat)

Snapshot_2013-09-19_162624Da, stiu. Parca aud pe multi dintre voi cum spuneti in mintea voastra “Da, bine. Siiiigur ca nu mananci. Sugi p’=8a.” Diferenta dintre voi si baietii de dimineata de la radio Guerrilla e ca voi o spuneti eventual in cadru privat. Nu pe post, ma, baieti! Nu pe post. In emisiunea de azi dimineata, Dobrovolschi, Ciprian Muntele si Matei au folosit o generalizare… hai sa’i zicem periculoasa. Nici n’as vrea sa dramatizez foarte tare. Banuiesc ca a fost o scapare din partea lor.

Poate tipul e moldovean si ne mananca pe noi, rahatii“. Domnilor, pe langa faptul ca sunt fan Radio Guerrilla sunt si moldovean. NU mananc cacat si nu doar moldovenii mananca asa ceva. Traim intr’o tara de cacat, populata de oameni de cacat care macar o data in viata lor sunt de cacat sau mananca unu’. Intelegeti? Bine, tipul care v’a enervat, “prostul ala“, poate era moldovean. N’aveti de unde sti, dar puteti afla. Cu siguranta nu aveti cum sa aflati insa daca toti moldovenii sunt mancatori de asa ceva. Probabil nitica atentie la exprimare n’ar strica, derapaje de genul asta NU are cum sa aduca ceva bun. Parerea mea.

Cu respect de la un fan, moldovean si partizan al cauzei Radio Guerrilla.

February 10, 2014

S’asa…( un fel de manifest )

1925089_10203194671851442_140631036_nSe spune ca in momentul in care nu te mai simti in niciun fel esti mort. Nu stiu cine sau cand a spus asta. Sau daca a spus’o cineva pana acum sau e vreo inchipuire pe care personal nu vreau sa mi’o asum. La fel de sigur e ca, daca nu te simti dorit undeva, pleci pur si simplu. De asta dragilor ne mor valorile, pica artistii pe capete. Mor, mor saraci si tristi. De ce? Nimeni nu’i mai vrea. Astia nu vand, astia nu’s Bianca Dragusanu. Ce dracu’ sa vorbeasca unu’ ca Ciuvica despre arta? Mircea Badea sau… Nici nu stiu, unu’ cum e Catalin Botezatu. Pentru asta arta inseamna zdrentele cu care acopera alte zdrente. Despre ce vorbim?

Asta seara am vazut la tv “O scrisoare pierduta”. Dem Radulescu, Stefan Banica, Rebenciuc si multi altii. Superlativul nu cuprinde cate cuvinte mi’ar trebui sa descriu ce’am simtit uitandu’ma la asa capodopera. Dupa asta am luat internetul la pas un pic. Actorii de la Teatrul Evreiesc si’au continuat spectacolele. In strada de data asta, pe trotuar. De ce? In teatru nu se mai poate, pica pe ei. Pur si simplu. Vreo reactie? Cineva macar interesat? Cucu. Media? Presa in general? NU. Nimeni, din pacate nimeni. Ah, am spus o prostie. Erau artistii. Talentati si inghetati de frig. Specatorii erau la fel de inghetati si ei. Inghetati, insa fericiti. Idioata ironie: sa fii si trist si fericit in acelasi timp.

B1, Antena 1 sau Antena 3, Kanal D sau TVR… Nimeni, niciunu’ nu a fost macar curios ce se intampla acolo. Nici ziarele. Sa fi vazut un amarat de reporteras macar curios. Nu nene, nimeni. Nimic. Sunt trist, nu mai meritam nimic din pacate. Ar trebui sa ne fie rusine.

Autoritatile? Statul? Frectii, nu pot face nimic. Asa sunt ei, impotenti. Noi insa putem. As propune dupa cum urmeaza: la urmatoarea reprezentatie sa fim cat mai multi. Zeci, sute… Cat de multi. Sa se sperie nenorocitii astia si sa vina sa vada ce se intampla. Ei sunt deja hoituri, macar noi sa traim. Prin teatru sau film, prin arta in general poti respira. De ce sa traim in intuneric?

Hai sa nu mai fim niste indolenti lasi 🙂

February 10, 2014

Doru Ciocan

ciocan-doruZice asa: s’a terminat cu smecheria, romanul nu mai trebuie sa fure caldura de la vecini… C’asa suntem noi, niste hoti care fura (atentie!) caldura prin pereti. De la vecinul care oricum e probabil la fel de cacat pe el de frig ca si mine. Asa grait’a domnul Doru Ciocan, asta a stat la baza propunerii domniei sale de’a interzice omului sa’si dea robinetele la calorifer mai incet. Mai precis sa oblige omul sa lase cacatu’ ala de robinet deschis… Cum sa va zic eu dumneavoastra, domnule Ciocan??

V’as injura. Mult. V’as mascari si v’as acoperi cu atat de mult cacat cat nu caca agramata de Maria Grapini in zece ani, sau Ponta sau pana mea – tre’ sa fie un specimen pe care sa’l limbuiesti rectal. Un om care poate debita asemenea cretinitati nu poate fi decat un limbist ordinar, unu’ care, pe langa faptul c’o are mica, mai e si impotent si urat. La dumneata e mult mai grav! Dumneata esti si incredibil de prost! Da’ prost, ba, baiatule! Induiosator de prost!

Pai sunt curios. Cum ar putea Ciocanica – pula mica sa ma oblige pe mine sa nu opresc caloriferul? Pai, daca eu il vreau inchis, tu de ce ma obligi sa’l las deschis? Poate’s eschimos si’mi place frigul. Cum sa ma obligi sa il tin deschis? Pai sunt oameni atat de amarati de n’au bani de’o aspirina bai, boule! Nu au toti salariul tau, animal retardat ce esti! Daca tu te scalzi in bani sau salarii de nu le mai stii numarul, crezi ca’s toti ca tine?

Ia’te de mana cu sclavul ala de Opaina. Si ala moare de frica sa nu fie careva care sa fure mai mult decat el. Futu’va muma’n cur de animale nenorocite! Nu va mai satura Satana de mancat cacat!

February 5, 2014

Epic.

indexIn lumea asta prost facuta, cacatii fut in loc sa puta, iar futalaii consacrati nu mai pot fute de cacati… In Facebook we trust

Tags:
February 5, 2014

Cornel Constantiniu… Imi pare rau, maestre…

images“Am ramas singur, iar singuratatea este cea mai rea boala. Te face sa te consumi si sa te usuci pe picioare. Sufar enorm ca nici unul dintre colegii si prietenii mei nu ma mai cauta. Singura pentru care mai exist este Margareta Paslaru, care a fost intotdeauna langa mine. In rest, am fost parasit de toata lumea”

Nu fi suparat maestre, e in legea firii. Suntem blestemati sa apreciem cutrele plastifiate, pe cei fara de valoare, pe cei veniti de nicaieri. Ne place circul ieftin, ne plac curvele si cocalarii. Ce sansa sa ai in fata lor? Esti bolnav? Nimeni nu’si mai aduce aminte de tine… Nu mai esti ce’ai fost. Ce sa’ti fac? Ai imbatranit, maestre, ai imbatranit. Nimeni nu te mai vrea, nu asa cum esti, nu atat de batran si de bolnav. Ce sa mai poti oferi dumneata? Amintiri?

Amintirile nu pot satisface pofta de sange, de hoituri. Pofta de mortaciuni. Vrei sa mai fii pomenit pentru o ultima data? Mori maestre, mori. E singura sansa ca poporul asta blestemat sa’si mai aminteasca de dumneata.

Eu inca te iubesc.

February 4, 2014

Capatos, ma poti pupa in cur. Rahatule!

buns_of_steel1Stiu, vina e a mea. N’ar trebui sa ma uit la astfel de degenarati da’ na, mai butonez si eu telecomanda. La Capatos aceleasi doua curve care se scalambaie penibil, acelasi drogat tatuat cu apucaturi de Seinfeld ratat si inca unu care arata ca o voma. Nu stiu exact cine e. Asa, ziceam de asta de arata ca o proteza cu care s’au scarpinat la cur toti imbecilii, de Capatos.

Ma, cum  sa chemi in emisiune o cucoana care e clar dusa cu capu? Ar trebui sa’ti fie rusine. Femeia aia ti-ar putea fi mama. Daca o vedeai pe la tv luata la misto de v’un imbecil de teapa ta? Cum iti permiti sa faci misto de un om bolnav? Imbecilule! Ar trebui sa’ti fie jena, sa’ti fie rusine de tine! Esti un rahat care pluteste in deriva printr’o lume mult prea plina de rahati ca si tine!

February 3, 2014

Colon Help si epoca WI-FI

indexSe stie: un colon sanatos iti asigura o viata sanatoasa. Adica risti sa fii sanatos mai mult decat unu’ care are un colon bolnav. Gurile rele spun ca pentru a avea un corp sanatos, trebuie sa asiguri distinsului tau fizic un tranzit intestinal sanatos. Colonul nu se mai ingroasa, nu mai sunt pe el depuneri nocive si deci, nu mai mori otravit. Concluzie: trebuie sa te caci. Simplu.

Problema e ca multi o facem gresit. Ne grabim. Ori ne trezim cand ceilalti din casa s’au trezit deja, ori avem o gagica noua si ne e jena sa ne… manifestam, ori suntem presati de timp sau, de ce nu, ne plictisim cacandu’ne. Cat sa te si caci? Cat sa stai si pe wc? Unora le vin idei, se gandesc la diverse. I’apuca depresia. Am auzit ca unii se forteaza atat de tare sa termine mai repede incat le sar ochii din cap. Le pocneste o vena la hipotalamus si mor. Sau faci hernie sau apendicita si, nefiind atent, dai in septicemie si mori. Sau mori sufocat, sau de scarba cand vezi ce iese din tine… Dracu’ stie. Nimic nu mai e simplu in ziua de azi.

Aici intervine puterea binefacatoare a WI-FI’ului. Iei frumos tableta sau telefonul tau de ultima generatie si te duci acolo unde si imparatul se duce singur. Stai pe Facebook, Twitter sau Hi 5 pana’ti caci si amigdalita din gat. Nimeni nu te poate scoate de acolo. Nici macar cutremurul. Statistica spune ca un wi’fi bun dubleaza timpul statului pe wc. E bine as zice, voi nu? Te linistesti la nervii stomacului, otrava din tine e eliminata… astea. Inainte te grabeai sa poti ajunge la PC, acum nu mai e cazul. Iei pc’ul cu tine.

Mergea acum ceva vreme si fara asa ceva. Te duceai si jucai Candy Crush Saga sau d’ala de spart bile pana te cacai pe tine la figurat. La propriu situatia se schimba. Experienta personala imi spune ca erai atat de concentrat sa treci v’un stadiu din ala mai complicat incat uitai de ce te’ai dus la baie. As forta un pic nota zicand ca te ridicai de pe wc de frica sa nu te caci pe tine in metrou, tramvai sau ma rog, in ceva’ul care te transporta la munca. Parerea mea.

In WI-FI we trust

%d bloggers like this: