Amintiri din viitor

Momentul ala in care constientizarea propriei inexistente incepe sa te sacaie. Dai cu buretele peste ce spun altii c’ai facut rau, accepti sau mai bine zis iti accepti relele facute si tot asa. Nimic nu se schimba, tu nu te schimbi, nimeni oricat ar incerca nu te poate schimba, tot ce se schimba e formularea intrebarii pe care incepi sa ti’o pui obsesiv, unde am gresit? Incepi sa rezumi totul la gasit scuze, te pretezi doar la gasit circumstante pentru prostiile pe care ajutat sau nu le’ai facut pentru ca intr’un final sa nu concluzionezi decat faptul ca le’ai facut si gata, pur si simplu. Privesti in urma si realizezi cat de usor ai renuntat la ce’ti putea face cu adevarat bine, cat de usor ai renuntat… Cred ca scrierea asta trebuia sa se numeasca ” Amintiri dintr’un viitor pe care ti l’ai refuzat”. Pana la urma doar asta stim sa alegem, ne complicam existenta pana nu nu mai ramane din ea decat banale clisee, franturi de amintiri ca niste poze pe care la final le privesti si cu care nu mai stii ce sa faci.