Posts tagged ‘Cascadori’

December 11, 2014

Cascadoria. Meseria care risca sa nu mai fie o arta.

Snapshot_2013-08-04_175018“Cel mai mare handicap al unei societăți este nepăsarea”. – Soby Cseh

Astăzi îl omagiem pe cel care a fost părintele spiritual al cascadorilor, unul dintre cei mai de seamă pionieri ai acestei meserii, cel care a fost considerat la un moment dat unul dintre cei mai buni cascadori din lume, instructor al multor generații de cascadori și profesor al multor generații de actori.
Mă leg de această ocazie și consider că în calitate de cascador și de vicepreședinte al Uniunii Cascadorilor Profesioniști din România, am obligația morală să fac câteva precizări în legătură cu ceea ce se-ntâmplă de o bună bucată de vreme în această breaslă, cu mențiunea că “MIE CHIAR ÎMI PASĂ”.
Din nefericire, datorită lipsei legislației în acest domeniu, s-a ajuns la situația în care numai cine nu vrea nu se autointitulează cascador.
În perioada de dinainte de ’89, generația veche de cascadori impunea respect și disciplină prin ceea ce era și ceea ce făcea. Erau frați, indiferent de disensiunile care apăreau între ei. Erau UNIȚI! Li te alăturai foarte greu, iar dacă îndrăzneai să-ți atribui titulatura de cascador fără consimțământul lor, sau fără să dovedești că ești capabil de așa ceva, “îți rupeau capu’ pe loc”. La momentul acela nimeni nu avea voie să lucreze fără o școală și evident un atestat, din care să reiasă că ești pregătit pentru meseria asta. După ce-ți terminai cursurile și îți luai atestatul, urma o lungă perioadă de stagiatură, în care învățai efectiv chichițele meseriei, iar o bună bucată de timp nu erai considerat decât “corp ansamblu”, oricât de talentat ai fi fost.
Nu vreau să plictisesc sau să fac o apologie din asta, însă este o meserie foarte grea, care presupune foarte multă muncă și foarte multă pregătire, mai ales psihică. Dacă fizicul te ține, dar mintea nu, nu ai ce căuta în această meserie.
Este foarte trist că la momentul actual există printre noi atât de mulți intruși, fără niciun fel de pregătire, care lucrează în detrimentul celor care sunt școliți pentru asta.
Sunt multe de spus, aș putea scrie o carte despre asta, dar eu altceva vreau să punctez.
Din păcate, o mare parte dintre cascadorii apăruți după anii ’90 nu a mai beneficiat de sfaturile instructorilor din generația de aur, ceea ce a dus încet-încet la degradarea valorilor morale și spirituale ale acestei arte, la lipsa de respect pentru meserie și pentru colegii din generațiile anterioare, la dizolvarea coeziunii dintre membri, la împărțirea acestora în bisericuțe…
S-a creat un haos din care toata lumea are numai de pierdut.
Au început să apară “cascadori” pe bandă rulantă, fără ca aceștia să aibă în clin sau în mânecă cu meseria asta, fără absolut niciun fel de instruire. Genul de oameni care știu doar să perie pe cine trebuie, să se temenească, să facă diverse servicii mărunte și să plătească mese la cârciumi. Personaje fără coloană vertebrală – niște lingăi – mai pe românește. Pe vremuri, noi le spuneam “sacoșari”, fiindcă se lipeau ca marca de scrisoare de câte un cascador, era un fel de valet al acestuia, iar aceștia îi luau din milă la câte-o filmare să facă figurație.
Și acum se-ntâmplă la fel, numai că vremurile s-au schimbat: e suficient ca un “cascador” din-ăsta apărut la apelul bocancilor să facă figurație într-un film sau spectacol și să se pozeze alături de vreun nume cunoscut, că s-a terminat cu șmecheria! In secunda doi umple Facebook-ul cu poze de pe la filmări sau spectacole și lasă de înțeles cu nerușinare că nimeni pe lumea asta nu-i mai artist ca el.
Mai mult decât atât, există unii care au început să organizeze niște șușe prin țară cu 30-40 de spectatori, sub titulatura de “trupă de cascadori”, care fac un fel de teatru radiofonic. O adunătură condusă de un grup care sunt orice altceva, numai cascadori nu – mai repede, maneliști. Problema e că se prostituează pe doi țechini și ne fac meseria de râs. Altfel, le place să apară pe la televiziuni, prin ziare, sau pe internet alături de nume sonore, artiști, actori sau cântăreți cunoscuți care sunt invitați în reprezentațiile lor, și față de care am tot respectul.
Mai sunt alții prin țară, care, deasemenea, nu au niciun fel de pregătire și nu fac parte din niciun fel de asociație sau uniune de profil, insă apar tot timpul pe la tv sau prin ziare, ba chiar găzduiesc emisiuni televizate, denaturând imaginea acestei meserii pe care au creat-o predecesorii noștri prin sacrificii, multă muncă, oase rupte, familii destrămate… ba chiar unii au plătit cu viața.
E păcat ca o meserie iubită și apreciată de întreaga lume să se ducă de râpă datorita unor sclavi care o trag în jos.
Ar fi multe de spus, însă nu vreau decât să fac apel la acei dintre colegi care mai au un dram de conștiință și să trag un semnal de alarmă asupra situației actuale dezastruoase. Poate începem să ne gândim la asta și să luăm o măsură, măcar acum în al doisprezecelea ceas. SĂ ARĂTĂM CĂ NE PASĂ! Măcar în memoria celui care a fost Soby Cseh și a generației lui.
Aduceți-vă aminte de cuvintele lui Paul Fister, care încă mai este printre noi și care ne-a instruit și educat ca pe copiii lui: “Bă tată, bă, nu mor caii când vor câinii, bă!”
Iar voi, căpușelor, cei apăruți ca ciupercile după ploaie, vedeți-vă de treaba voastră și lăsați profesioniștii să-și facă meseria pentru care au fost pregătiți. Lăsați cascadorii care nu mai sunt printre noi să se odihnească-n pace, că s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea unde s-a ajuns.

Scris de Dan Motanu

June 28, 2013

Cascadoria. Arta? Curaj?

imagesMie nu mi se intampla sa fac fixatii prea des. Bine… mai o melodie pe repeat o zi sau ceva de genul asta… Sa zicem c’o merge o vreme… Hai sa vorbim despre ceva ce trece granita placerii. Sa vorbim despre pasiune in forma ei pura. Sa vorbim despre cascadori, despre cascadorie.

Nu cunosc cascadori. Tot ce stiu live il presupune pe nea Szoby, iar online am avut ocazia sa ma intersectez cu Dan Motanu, cel din urma dandu’mi ocazia sa aproximez cumva pasiunea cu care acesti oameni ridica o meserie la rang de arta. Unii le spun nebuni, altii inconstienti sau, pur si simplu, se abtin din a aprecia. Nu stiu exact care e mecanismul prin care omul de rand stie ca nu e cazul sa comenteze cand vine vorba de asa ceva. Pur si simplu. Personal ii admir. Am incercat sa ma documentez, sa nu vorbesc aiurea. Am realizat apoi ca scriu pe un blog, nu scriu o carte. Cateva sute de caractere n’ar fi suficiente sa faci un CV unuia dintre ei. Frumosi, nebuni, barbosi, curajosi… Cum sa le zici? Vorbeam azi cu cineva si mi’a adus aminte de’o alta caracteristica fabuloasa. Sunt extraordinar de uniti. Ei cu adevarat stiu sa aiba grija unul de celalalt.

O doamna care are directa legatura cu fenomenul imi spunea: Cascador nu te nasti Fratila, cascador devii. In momentul in care te prinzi ca viata poate fi o curva penala cu tine si ca ti’o poti lua prin toate gaurile posibile, cand constientizezi asta, vezi lucrurile altfel. Capeti nebunia aia frumoasa care te poate face sa devii frumosul asta nebun de care ma intrebi… Ce sa zic?

Citeam si ma gandeam, citeam apoi din nou si speram sa prind oftatul ala ciudat, cel invidiat sau dimpotriva, hulit de atat de multa lume mult prea inchistata in niste conceptii de tot cacatu. Cascadorii? Oameni normali de altfel. Uneori ciudatei sau sensibili, alteori patimasi, condusi de  dezamagirea de a nu’si gasi locul intr’o lume “prea” perfecta. Daca adaugam la asta un soi de sensibilitate acuta, ecuatia e rezolvata. Cascadoria e perfecta. E mama care iti spune: da, tu esti bun, tu esti cel mai bun si stii ca nu te’ar minti. Tu ai un sens sau chiar daca n’ai absolut niciunu o sa vezi, chiar si asa o sa te iubeasca.
Un om care sare cu masina intr’o prapastie se codeste sa rupa o floare. N’ar vrea s’0 omoare. Cum e asta?
Altfel sunt persoane foarte educate, frate. Roiesc in jurul tau ca mustele cand aud ca esti la ciclu si te doare burtica sau esti racit sau ce stiu eu…. Daca ai trage cu urechea la ce isi povestesc intre ei, sunt doar intamplari legate de fracturi de gioale, torace, in cazul cel mai nefericit de coloana.. chiar si atunci sunt capabili sa se duca la paralizatul de rand, acasa, in fiecare duminica, pentru restul vietii lor

If you know what the fuck I mean..
Da, din fericire, inteleg. Din fericire pentru mine. Citeam si realizam ca inteleg in oare care masura cum functioneaza o personalitate foarte complexa. Citeam si’mi doream sa vad mai multe cu si despre ei. Ma durea pe undeva ca, pana si figurantii din filme, sunt mai la vedere decat ei. Deloc nu’mi da bine asta. Ca o paranteza daca vreti, ei sar din tren si salveaza o gagica, iar Tom Cruise se culca cu ea in film. Jur ca e de cacat. Personal nu stiu daca as suporta ideea. E ca in filmele alea in care Buza de Iepure sarea de pe casa, iar Margelatu se iubea cu Marga Barbu in fan… Pai? Atunci care sunt eroii adevarati in filmele la care ne uitam zilnic?
Oameni, fiinte pe care destinul i’a educat ca, de dragul unei meserii atat de putin cunoscute, de dragul ei mai ales, viata lor nu mai valoreaza nimic… Asta am reusit eu sa inteleg ca inseamna cascadoria.
Arta? Curaj? Cine stie?
%d bloggers like this: